Address

Dr. Marina Îngustu

Școala Doctorală Litere, Universitatea din București

Bio

Parcursul meu educațional nu a fost unul convențional, dar a anticipat interdisciplinaritatea domeniului căruia urma să mă dedic. În 2016, am absolvit clasa de muzică a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște. Am abandonat perspectiva pur profesională a scenei muzicale, reorientându-mă spre „culisele” cercetării umaniste. Așa am devenit, începând cu 2019, licențiată a specializării Studii Europene (Facultatea de Litere, UB) și, din 2021, absolventă a programului de master Cultură și Politică în Context European și Internațional. În perioada 2021-2024 am urmat studiile doctorale la Școala Doctorală a Facultății de Litere (UB), redactând o teză dedicată copilăriei în România modernă. Copilăria și istoria familiei au constituit și principalele mele interese de cercetare, care s-au alăturat altor scrieri despre schimbările de mentalitate aduse de modernitate, de la fenomenul medicalizării la cel al urbanizării și modernizării muzicale.

Cred în misiunea de popularizare a cunoașterii științifice, astfel că am colaborat și cu diferite platforme culturale. Promovez însă și ideea de dialog academic întreprins în cadrele lui tradiționale, iar parcursul meu a fost modelat de participarea la conferințe și concursuri, naționale și internaționale, mereu transformate în oportunități de a cunoaște colegi și cercetători remarcabili. Sunt fascinată și de potențialul narativ al vieții private și cotidiene, de poveștile care trebuie realcătuite din fragmente și pe care le-am găsit cel mai adesea în arhive. Eforturile de cercetare au beneficiat și de diferite recunoașteri onorifice naționale (precum Premiul I la secțiunea dedicată tinerilor cercetători a Premiilor Arhivelor Naționale ale României, 2020) sau câștigarea concursului de publicare a tezelor de doctorat, inițiat de Editura Mega (2025).

Publicații

Îngustu, Marina, „Copilăria în timpul epidemiilor de holeră din spațiul românesc al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea: realități sanitare versus reprezentări literare”, în Oana Fotache Dubălaru (coord.), Limbă, literatură și cultură. Abordări contemporane, București, Editura Universității din București – Bucharest University Press, ISBN 9786061614813, 2024, pp. 387-398.

Îngustu, Marina, „The Modern State and the Control Over the Social Body. Children in the Romanian Civil Status Records of the Second Half of the 19th Century: Administrative Data Versus Sociocultural Realities”, Romanian Review of Political Sciences and International Relations, Vol. XX, No. 2, 2023, pp. 55-66.

Îngustu, Marina, „In Madame’s Care. Foreign Governesses in Romanian Principalities in the 19th Century: Diplomatic and Cultural Approaches”, Romanian Review of Political Sciences and International Relations, Vol. XX, No. 1, 2023, pp. 62-75.

Îngustu, Marina, „Pentru «a-și căpăta pâinea din toate zilele». Ucenici, calfe și slujnice în câmpul muncii din Țara Românească a primei jumătăți a secolului al XIX-lea”, Revista Arhivelor. Archives Review, Vol. XCVIII, No. 1-2, 2021, pp. 74-89.

Îngustu, Marina, „Neputând să se dovedească în lume…. Maternitate și abandon în spațiul românesc din prima jumătate a secolului al XIX-lea”, în Simona Drăgan, Constantin Emil Bucur (coord.), Eurostudii, vol. II: O zi cu Europa. Unghiuri ale privirii istorice, București, Editura Universității din București – Bucharest University Press, 2021, pp. 221-271.

Îngustu, Marina, „Copiii Evului Mediu, adulți în miniatură: o analiză critică a teoriei lui Philippe Ariès”, în Simona Drăgan, Constantin Emil Bucur (coord.), Eurostudii. Vol. 1. Incursiuni în vârstele Europei, Editura Universității din București, București, 2019, pp. 23-34

Îngustu, Marina, „Spre folosul fericirii lor. Copiii de suflet și practica adopției în spațiul românesc extracarpatic al primei jumătăți a secolului al XIX-lea”, Revista Arhivelor. Archives Review, XCV, Nos 1-2, 2018, pp. 89-114.