Sistemul modern de gândire a restrâns sensurile câmpului lexical al cuvântului realitate, fixându-i noi valențe, de data aceasta, arbitrare, integrând sintagme-concept precum „fake news” și „post-adevăr”. Realul și realitatea devin forme secundare, produse rezultate prin chiar uzarea conceptului prim și contrabalansate de fals, în fapt, de tot ceea ce nu este real, de la „președinți post-adevăr” (Donald Trump) până la conținut media distorsionat sau inventat (fake news). Cu precădere în mediul digital, prezența cuvântului fals este obsedantă, echivalând simptomatic unei veritabile „crize lingvistice” (Overell, Nicholls, 2019: 5).

        Substantivul post-adevăr (termen inclusiv cu valoare adjectivală) desemnează un set de informații prezentate în spațiul public, care însumează fapte și narațiuni construite astfel încât să facă imposibil actul de a discerne adevărul de neadevăr (de fals, de minciună). Ceea ce primează este emoția considerată mai importantă decât cunoașterea faptelor în sine. Oxford Dictionaries desemna post-adevărul cuvântul anului 2016, pe fondul creșterii cu 2000% a utilizării acestuia, definindu-l drept: „termen care se referă la sau denotă circumstanțe în care faptele obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelul la emoții”.  Conceptul se referă punctual la „o cultură politică în care dezbaterea este în mare parte abordată prin apelul la emoții, deconectat de la detaliile politicii, și prin afirmarea repetată a unor puncte de discuție prin care sunt ignorate discursurile concrete” (Fischer, 2021: 6). Cuvântul post-adevăr reprezintă de fapt o prelungire a sensului prefixului post– care a fost utilizat pe scară largă în ultimii ani. Nu se referă la o perioadă de după un eveniment, ci prefixul post- face aici trimitere la o perioadă în care conceptul pe care îl descrie a devenit neimportant sau irelevant.

     Anul 2016 este receptat drept „punctul zero” al epocii post-adevăr, prin evenimente decisive precum Brexit-ul și alegerile prezidențiale din SUA. Utilizarea post-adevărului în cadrul campaniei Brexit, cu precădere a strategiei electorale a lui D. Trump poate fi conectată cu evoluția culturii post-factuale, influențată de politica internă a războaielor externe americane, în special de campaniile de justificare în fața publicului american a intervențiilor în Războiul din Golf (1991) și în Războiul din Irak (2003).

       Ipoteza de lucru a studiului de față stabilește și verifică dacă romanul 1984 al lui George Orwell anticipă post-adevărul – în logica formulei gândirea corupe limbajul; limbajul corupe gândirea; limbajul politic degradat corupe adevărul; minciunile devin veridice și crimele acceptabile -, explorând punctual relevanța romanului ales în înțelegerea și analiza manifestărilor contemporane ale post-adevărului. Va prevala în acest sens dublu-gânditul – termen receptat drept disonanță cognitivă și acceptare a unor convingeri contradictorii, care se anulează reciproc – și Novlimba, ca manipulare a limbajului și apariție a faptelor alternative. Recursul la George Orwell nu este unul întâmplător în contextul de analiză propus: George Orwell a fost declarat drept autor al anului 2016, tocmai pentru anticiparea conceptului de „post-adevăr”. Noutatea articolului de față constă în dialogul cu Ian Browne (marcat în cadrul interviului cu inițialele I. B.), cercetător britanic în domeniul științelor politice. Rațiunea alegerii interviului menționat a avut în vedere dedicarea cercetătorului Ian Browne pentru aprofundarea, deopotrivă, a teoriei aplicate mediului politic, dar și a operei lui George Orwell, și, în același timp, pentru cunoașterea directă a arealului politic și cultural britanic. Răspunsurile sale au fost comentate și discutate în raport cu opiniile personale și opiniile altor cercetători, în special Margaret Atwood. 

                           Post-adevărul – dublu-gânditul și „fenomenul Brexit”

           Cercetătorul Ian Browne consideră cu privire la destinul și realitatea dublu-gânditului și Novlimbii astăzi, că termenii se cer receptați și evaluați cu atenție și precauție, mai ales cu echidistanță – despărțindu-i de profilul „liderilor răi” și ancorându-i inclusiv în evaluarea liberalismului contemporan în sine. Deloc întâmplător, Ian Browne re-atrage termenii în dezbaterea actuală a problemei și războiului din Ucraina, considerând că „narațiunile liberale actuale din Regatul Unit și, în general, din Occident, ignoră anumite fapte incomode” (I. B.).

      Cu privire la dublu-gândit, cercetătorul Ian Browne valorizează perspectiva lui G. Orwell, potrivit căreia conceptul include nuanțe dihotomice: adică presupune a susține simultan opinii care se invalidează reciproc, a crede în ambele formule emise, a recurge la logică împotriva ei însăși, a repudia și a revendica moralitatea, a uita și a readuce în atenție, a aplica procedee identice aceluiași proces, prin recursul la o „inconștiență conștientă”. Relevante pentru coordonatele post-adevărului rămân două nuanțări: prima are în vedere felul de propagare a credinței că democrația este imposibilă și că partidul este gardianul acesteia; a doua, de valorizare a gândirii duble.

      Potrivit lui Ian Browne, „dublu-gândit este un proces destul de normal în mintea majorității oamenilor. Geniul lui G. Orwell a fost să îl încorporeze în romanul său într-un mod care să ne atragă atenția asupra lui într-un mod dramatic. Cu toții reușim să credem lucruri contradictorii în același timp. Și trecem adesea prin niște stări de eschivare foarte complicate atunci când oamenii ne explică contradicțiile noastre”.

       Exemplificând în acest sens cu votul pentru Brexit, A. C. Graying, filosoful și adeptul propunerii de rămânere în UE., suprapune aceeași contradicție – o propunere legitimă pentru un Referendum ilegitim, în sensul în care cetățenii U.E. care locuiau în Marea Britanie nu au avut voie să voteze, dar ar fi trebuit să li se permită să voteze, alături de persoanele de 16 și 17 ani. La Referendumul pentru independența Scoției din anul 2014, categoria numită a dispus de acest drept. Metoda cu care operează A. C. Graying, consideră Ian Browne, este tocmai aceea a dublu-gânditului, schimbare a regulilor (identice în cazul alegerilor parlamentare uzuale) după un rezultat potrivnic, „refuzând să accepte rezultatul unui vot democratic, pentru că erau democrați. Ei au reușit să se agațe de două gânduri contradictorii în același timp știind că sunt contradictorii și crezând în ambele. Cum poți să te consideri un democrat și, în același timp, să respingi un rezultat democratic? Prin utilizarea dublu-gânditului” (I. B.).

       Ian Browne nu doar că temperează termenul (dublu-gândit), dar îl contextualizează distinct, drept fenomen firesc, comun în manifestările individului în spațiul privat, dar reprobabil în viața politică/sfera publică, o problemă care nu vizează doar politicienii, ci      implică și cetățenii/alegătorii, cei care rezonează contradictoriu la inducerea stării de autoamăgire. Exemplificarea la care recurge Ian Browne vizează sondajul efectuat în Marea Britanie, prin intermediul căruia alegătorii solicitau guvernului să aloce mai multe fonduri pentru sănătate, educație, pensii, apărare etc., concomitent cu reducerea impozitelor și a deficitului existent între și dintre veniturile și cheltuielile guvernamentale. Logica este tributară dublu-gânditului, – știind că sunt contradictorii și crezând în amândouă – în sensul în care nu se poate cheltui în plus în lipsa sporirii taxelor sau a datoriei guvernamentale.

       În aceeași cheie de analiză, consecințele economice ale votului privind ieșirea Marii Britanii din Uniune nu pot fi percepute disjunct de Brexit. Marea Britanie asistase deja la devalorizarea monedei, prin inflație, prin pierderea locurilor de muncă, prin scăderea investițiilor și prin declinul industriei de producție. Politicienii au promis electoratului britanic renunțarea la exercițiul comercial pe piața unică europeană, încercând, în același timp, să asigure cel mai liber comerț posibil cu bunuri și servicii între Regatul Unit și Uniunea Europeană. Adică iluzia de a avea un Brexit dublu-gândit, în ambele sensuri. Tabăra Leave aprecia beneficiile apartenenței la Uniune (comerț fără taxe vamale și eliminarea controalelor privind țara de origine), fără a respecta instituțiile directoare și cele care facilitau atingerea acestor beneficii. Dar când retorica utilizată în timpul campaniei, cu apel predominant la mândria britanică, s-a risipit, atunci când dezinformarea s-a estompat, atingându-și scopul, realitatea nu semăna cu nimic din ceea ce s-a crezut că ar putea să însemne. G. Orwell a echivalat degradarea unei națiuni prin degradarea sistematică a limbii sale. În viziunea acestuia, limba și limbajul au fost anulate și, odată cu acestea, și calitatea de ființă umană. Partidul, prin manipularea limbajului, a adevărului și a logicii intenționa anularea societății și eliminarea disidenței. În acest context, nu este deloc întâmplătoare metafora propagandiști – „gramofoane”, în sensul în care dezbaterea politică este construită dintr-o parte care vorbește/dictează și o alta care ascultă (Colls, 2019). 

       Orwell, prin intermediul lui Winston Smith, confirmă evidența potrivit căreia      puterea se menține și se perpetuează prin intermediul instituțiilor executive, cele care au veleități în anihilarea opoziției, veritabile Poliții ale gândirii. Incapacitatea umană de a crea medii sigure, funcționale, în care să predomine și acceptarea punctului de vedere aflat în opoziție, neîngrădit de teama de condamnare, se resimte în toate mediile sociale. Avertismentul lui George Orwell cu privire la modul în care sunt controlate informațiile și privind fenomenul îndoctrinării – operabil, deopotrivă, atât în spațiul virtual, cât și în cel fizic –, face trimitere la numărul crescut de instanțe de control, deloc benefice (chiar blocante) mediului funcțional democratic. Opinia publică dispune de coordonatele unei Poliții a gândirii – orice așa-numită abatere de la normă fiind sancționată tocmai în interiorul societății.

      Generația alegătorilor conservatori aproba fără rezerve politica strictă a fostului Prim Ministru, Margaret Thatcher, simbolul unor timpuri ideale, întruchiparea Marii Britanii  independente și mândre. În decursul campaniei Brexit, „preluarea controlului” nu a fost decât un instrument de propagandă, nefiind clar cine și în ce mod ar fi putut prelua controlul. Alegătorii britanici au fost lăsați să oscileze între lipsa de control pe care o resimțeau (insecuritatea economică, a granițelor, instabilitatea locurilor de muncă, lipsa de control a fenomenului migrației) și sentimentul că trebuie să recupereze suveranitatea națională. Ian Browne sintetizează oscilația, considerând că „modalitățile prin care vechile concepții identitare au fost subminate s-au bazat mai degrabă pe amenințări de lungă durată la adresa identității decât pe un sentiment specific și bine întemeiat împotriva U.E.” (I. B.). Vocabularul post-Brexit amintește la rându-i de novlimbă, prin „dezvoltarea unui lexicon mediatic particular” (Manolache, 2019: 75), extins până la ceea ce va deveni fenomenul, în aceeași cheie a dublu-gânditului, de Regrexit. Un plus argument al faptului că avertismentele și profețiile lui George Orwell s-au împlinit.

                               Post-adevărul – dublu-gânditul și „fenomenul Trump”

      Orwell pune în relație contextul politico-ideologic cu degradarea limbajului, cuvintele pierzându-și sensul. Populismul de extremă dreapta, naționalismul autoritar, dezinformarea galopantă și scăderea încrederii în democrația liberală validează mesajul din 1984. Acestora li se adaugă mecanismul implementat de către D. Trump, acela de a utiliza limbajul ca pe un instrument de diseminare a neîncrederii și a discordiei, deloc întâmplător, agențiile de știri alcătuind (aproape anexe) liste lungi cu minciunile și distorsiunile premeditate ale fostului președinte, evaluându-l ca pe o formă de „extremism lingvistic, care încurajează proliferarea minciunilor în spațiul public” (Kakutani, 2019: 65). Se consideră că asaltul acestuia asupra limbajului nu se limitează la minciună, ci la contaminarea principiilor statului de drept, prin reducerea politicului la agendă personală și partizanat politic, în sensul în care D. Trump „schimbă limbajul democrației și idealurile sale cu limbajul autocrației” (Kakutani, 2018).

     Dacă ar fi să lecturăm mandatul lui D. Trump, prin grila propusă de G. Orwell (la momentul în care D. Trump câștiga alegerile, romanul 1984 înregistra o creștere a vânzărilor cu peste 9,500%, ajungând în fruntea listei celor mai bine vândute cărți pe Amazon în Statele Unite. Craig Burke, director de publicitate al Editurii Penguin USA, declara că vânzările au cunoscut o pantă ascendentă după difuzarea interviului pe care Kellyanne Conway, consilier al lui Donald J. Trump, l-a acordat în emisiunea „Meet the Press”), ajungerea acestuia la conducere a vizat exact momentul în care situația de fapt nu a reușit să satisfacă nevoia de justiție, securitate și de respect de sine a cetățenilor. În timpul alegerilor din anul 2016, grupuri precum militanții împotriva schimbărilor climatice, cei care contestau dreptul de a fi președinte al lui B. Obama, susținând că nu s-ar fi născut în Statele Unite, adepții propriului adevăr cu privire la atacurile de la 11 septembrie, au demonstrat un dispreț profund privind dovezile factuale, cele care le contraziceau convingerile. Cei care combăteau CNN sau The New York Times, spre exemplu, își extrăgeau argumentele din postările de pe Facebook, cu un conținut neverificat, amintind de cele Două Minute de Ură. 

        Consecințele abdicării de la realitate, indiferent de timp și de spațiu, rămân un fenomen periculos. În timpul campaniei electorale din anul 2016, The Internet Research Agency a diseminat în spațiul public și în cadrul rețelelor de socializare știri false menite să genereze confuzie, cinism și dezbinare. Unul dintre meme-urile populare ale agenției era construit astfel: „Nu, nu, nu:oamenii cred ceea ce le spune mass-media să creadă. George Orwell.” Citatul nu este unul real. G. Orwell nu a folosit niciodată termenul „mass-media”, intrat în circuit mult mai târziu, cuvintele fiindu-i atribuite doar pentru a eroda încrederea în jurnalism. Trump a perfecționat limbajul politic cu dublu sens (Yoder, 2021), în pofida realităților construite și a situațiilor concrete. Spre exemplu, în timpul mandatului său, S.U.A. s-a retras din Acordul de la Paris, susținând, de fapt, industria combustibililor fosili, promițând să semneze un moratoriu pe 10 ani asupra forajului de petrol și gaze offshore în largul coastelor Floridei, Georgiei și Carolinei de Sud, moratoriu care era de fapt în vigoare deja (Davidson, 2020).

        La scurt timp după ce Donald Trump a preluat funcția de președinte, conținutul paginii oficiale a Casei Albe a fost modificat pentru a reflecta o atitudine diferită față de schimbările climatice. Ecologiștii au descărcat și arhivat datele guvernamentale privind aspectele climatice, îngrijorați fiind că acestea ar putea fi distruse de administrația Trump. Unele dintre temerile acestora s-au adeverit ulterior, în anul 2017, când Ministerul Energiei a anunțat pe pagina sa oficială că „trece prin schimbări care reflectă noua direcție a agenției” (Kakutani, 2018), cu un reper împrumut din frazeologia orwelliană, actualizarea limbajului pentru a reflecta abordarea noii conduceri. Nouvorba s-a transformat în limbajul agenților guvernamentali în încercarea de a aduce în discuție încălzirea globală fără a adăuga discursului sintagma „schimbări climatice”, înlocuită cu exprimări neutre precum „creșterea riscului de pericole naturale”, „atenuarea pre-dezastru” și „fenomene meteorologice extreme”, fenomene contracarate prin „reziliență” și „durabilitate” (Yoder, 2021).

       În ultimele trei luni ale campaniei prezidențiale din S.U.A. din anul 2016, primele 20 de știri false de pe Facebook au generat mai multe distribuiri, reacții și comentarii decât cele mai importante 20 de relatări ale principalelor canale de știri (New York Times și Washington Post) (Susskind, 2019: 256). În urma unui sondaj realizat în decembrie 2016, s-a ajuns la concluzia că 75% dintre persoanele care au văzut titlurile știrilor false au crezut că acestea sunt adevărate (258). Într-un studiu din anul 2017, s-a estimat că 48 de milioane de conturi de pe Twitter (între 9 și 15%) sunt boți. În anul 2016, înaintea alegerilor prezidențiale din S.U.A., boții pro-Trump care utilizau hashtag-uri precum #LockHerUp au luat cu asalt rețelele de socializare, depășind de cinci ori numărul boților folosiți în campania candidatei Hillary Clinton. Se estimează că aproximativ o treime din traficul de pe Twitter premergător referendumului cu privire la rămânerea sau ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost generat de boți, aproape toți fiind în favoarea exit-ului (263).

                   Câteva remarci concluzive cu privire la „epoca post-adevăr”

     Termenul devenit concept, acela de post-adevăr este frecvent asociat cu sintagma politică post-adevăr, declasând, în momentul în care a fost votat cuvântul anului 2016, o serie de alți termeni, inclusiv „Brexiteer” și „alt-right”, fiind selectat dintr-o listă de cuvinte-cheie care reflectau tendințele și evenimentele sociale, culturale, politice, economice și tehnologice ale anului, devenind, așa cum declara Casper Grathwohl, Director Strategie și Vicepreședinte al Oxford University Press, „unul dintre elementele definitorii ale timpului nostru” (Flood, 2016). Statisticile Google Trends indică faptul că termenul a acaparat dinamica vocabularului contemporan în preajma victoriei electorale a lui Donald Trump – atât la nivel național, în Statele Unite, cât și la nivel global.

       În The Independent, comentatorul politic Matthew Norman explica: „Indiferent cine ar câștiga alegerile prezidențiale din Statele Unite, am intrat într-o lume post-adevăr – acum nu mai există cale de întoarcere”. Fenomene precum „Trump, Le Pen, Farage, Brexit, populism, anti-imigrație, negarea schimbărilor climatice” (Colomina, 2020) marchează o schimbare politică aproape catastrofală, indiferent de rezultatele electorale, detentă care implică nu numai o serie de evoluții sociale individuale, ci și un climat politic complet nou.

       Anul 2016 a marcat, așadar, începutul unei ere distincte, pe care o putem așeza profetic sub semnul avertismentului lui G. Orwell: „Genul acesta de lucruri mă înspăimântă, pentru că îmi dau adesea senzația că însuși conceptul de adevăr obiectiv dispare încet-încet din lume. […] Astfel, practic, minciuna va fi devenit adevăr” (Orwell, 2020: 88).

        Bibliografie:  

Colls, Robert, 2019, „George Orwell and the Language of Brexit”, URL: https://www.briefingsforbritain.co.uk/george-orwell-and-the-language-of-brexit/, accesat la data de 15.02.2024.

Colomina, Carme, 2020, „Techo-Technomultilateralism: The UN In the Age of Post-Truth Diplomacy”, URL: https://www.cidob.org/en/articulos/cidob_report/n1_6/techno_multilateralism_the_un_in_the_age_of_post_truth_diplomacy, accesat la data de 15.02.2024,

Flood, Alison, 2016, „Post-truth named word of the year by Oxford Dictionaries”, URL: https://www.theguardian.com/books/2016/nov/15/post-truth-named-word-of-the-year-by-oxford-dictionaries, accesat la data de 15.02.2024.

Davidson, Jordan, 2020, „Greenhouse Gaslighting: Trump Declares Himself the #1 Environmental President”, URL: https://www.ecowatch.com/trump-environmental-record-2020-2647533574.html, accesat la data de 15.02.2024.

Kakutani, Michiko, 2018, The death of truth, London, William Collins.

Körner, Robert; Overbeck, Jennifer R.; Körner, Erik; Schütz, Astrid, 2022, „How the Linguistic Styles of Donald Trump and Joe Biden Reflect Different Forms of Power”, Journal of Language and Social Psychology, Vol. 41, No. 6, 631–658.

Lynskey, Dorian, 2019, The Ministry of Truth, New York, Doubleday.

Manolache, Viorella, 2019, „Regression and Regret: Brexit – Regrexit”, Revista Română de Științe Politice și Relații Internaționale, Vol.  16, No. 2, 67-78.  

Orwell, George, 2020, Despre adevăr, trad. Ioana Aneci, Iași, Polirom.

Robert Körner, Jennifer R. Overbeck, Erik Körner și Astrid Schütz, 2022, „How the Linguistic Styles of Donald Trump and Joe Biden Reflect Different Forms of Power”, Journal of Language and Social Psychology, Vol. 41, No. 6, 631–658.

Susskind, Jamie, 2019, Politica viitorului, Tehnologia digitală și societatea, trad. de Adina Ihora, București, Corint Books.

Yoder, Kate, 2021, „From doublespeak to alternative facts: How Trump made a mess of the language”, URL: https://grist.org/politics/from-doublespeak-to-alternative-facts-how-trump-made-a-mess-of-the-language/, accesat la data de 15.02.2024.