La granița dintre film și documentar, Pentru mine tu ești Ceaușescu abundă în intertextualitate și simulacru: date biografice despre Nicolae Ceaușescu (în special din adolescență și din perioada ilegalistă) sunt aflate de public pe măsură ce mai mulți tineri de pe un platou de filmare se pregătesc pentru a-l interpreta pe dictator. Filmul este, așadar, o mizanscenă în care sunt expuse eforturile documentare și interpretative de dinainte de realizarea unei producții cinematografice despre liderul Republicii Socialiste Române. Liceeni și studenți, adesea tinerii care participă la audiții nu sunt suficient familiarizați cu istoria recentă, așa că asistăm la primul lor impact cu biografia liderului comunist, un impact brut, lipsit de preconcepții, stereotipuri ori imagini caricaturale. Pentru mine tu ești Ceaușescu devine astfel o radiografie a felului în care atât tinerii din anii 1920-1930, cât și cei din contemporaneitate înțeleg activismul și regimurile politice, cu idealurile, compromisurile și consecințele lor indezirabile.

    Deși insolită pentru peisajul filmelor-documentar românești, lansată în 2021, producția regizorului Sebastian Mihăilescu a beneficiat încă de la început de ecouri favorabile: a câștigat titlul Best Central and East European Documentary Film la Festivalul Internațional de Film Documentar Ji.hlava, în Cehia. La TIFF i-a fost decernat premiul pentru Cel mai bun documentar, iar nominalizarea în cadrul Festivalului Internațional de Film Doclisboa din Portugalia a adus echipei premiul New Talent.

    Dan Hudici este unul dintre actorii din Pentru mine tu ești Ceaușescu, iar actoria își face loc în rândul mai multor pasiuni și activități întreprinse în domeniul cultural, precum organizarea serilor de poezie din cadrul proiectului Ăia cu poezia. Actorul ne-a răspuns la câteva întrebări legate de momentul în care lentila istorică și cea a camerei de filmat încep să se suprapună.       

De acuratețea istorică a producției știm că s-a ocupat Mihai Burcea. Dar, pentru actori, ce a presupus documentarea pentru un astfel de film? 

Pentru mine documentarea a avut loc mai întâi în liceu, de la orele de istorie. Apoi a venit din propria curiozitate, începând să citesc cât mai multe surse nu doar despre comunismul în România, cât și despre statul român în secolul XX. La nivel colectiv, pe platoul de filmare, documentarea a constat în consultarea arhivelor CNSAS, arhive despre tinerețea lui Ceaușescu, puțin despre familia lui și cu o mai mare concentrare pe anii săi din adolescență și din perioada celui de-al doilea Război Mondial, unde am putut observa activismul său intens și nenumăratele dăți în care a fost reținut de Siguranță, fiind prins în case conspirative, prins cu valută ș.a.m.d.

Cum a fost reevaluată de tine perioada instalării comunismului după ce ai consultat surse primare, documente de arhivă? 

Nu îmi mai amintesc cu aceeași exactitate toate detaliile din arhivele consultate, dar îmi aduc aminte că am fost surprins de cât ajutor puteau primi comuniștii pe vreme de război (având în vedere expansiunea teritorială temporară a României în acele vremuri), chiar de erau reținuți în închisori. Aș putea spune că în urma consultării acestor surse am conștientizat variabila operațiunilor clandestine – variabilă care pare că îți scapă din vedere atunci când în prim plan se află un război mondial –, ideea că instalarea comunismului a avut nevoie de considerabile resurse materiale și umane din partea U.R.S.S.-ului, pentru a putea stabili în România un stâlp de rezistență comunistă ca viitor punct de plecare.

Vedem arhivele elementare în procesul istoriografic, dar și în cel artistic. Care e rolul arhivelor și, extrapolând, al urmelor tangibile ale trecutului pentru un actor? 

Consider că pentru un actor aceste arhive au avut un rol esențial în încercarea de a pătrunde în atmosfera acelei perioade, care, din punctul meu de vedere, este însoțită de foarte multă tensiune din cauza ilegalității comunismului, din cauza raportului de putere între stat și o mișcare cu resurse foarte limitate. Așadar, rolul arhivelor consider că este, fundamental, acela de a-i oferi actorului instrumentarul necesar pentru a se putea transpune în rolul atribuit în cadrul filmului.

Tematica filmului Pentru mine tu ești Ceaușescu s-a întâmplat să coincidă cu pasiunea ta pentru istoria secolului XX. Cum s-a născut acest interes? A fost el cumva modelat (potențat sau diminuat) de experiența filmării? 

Pasiunea mea pentru istorie a început de mic și este un debut oarecum simpatic: urmărisem filmul 300 și, fiind impresionat de curajul arătat de spartani și înțelegând din film că ei au pierdut, am vrut să aflu dacă „au pierdut bătălia sau războiul”. Atunci, le-am cerut părinților să îmi ofere cărți despre Grecia Antică și despre războiul dintre statele elene și Imperiul Persan. Iar, de acolo, am aflat și despre Imperiul Roman, istoria sa și, continuând, am fost pur și simplu curios despre istorie în general și despre ce impact au avut vechile civilizații asupra dezvoltării lumii moderne. Cât despre impactul experienței filmului, aș spune că interesul meu a fost potențat de această oportunitate, deoarece am fost foarte entuziasmat să am acces la surse istorice reale, mai ales pe un subiect așa nișat: tinerețea lui Ceaușescu. Mi se pare fascinant să vezi ce condiții de dezvoltare au avut oamenii cu un impact uriaș asupra maselor, gândindu-te că și ei au fost copii ca tine, și ei s-au jucat când erau mici, și ei au avut prieteni și au trăit multe alte situații cotidiene comune.

Prezentând tinerilor date despre copilărie și adolescență în comunism, am observat felul în care o parte considerabilă a noilor generații nu mai cunoaște motive elementare din imaginarul comunismului românesc: pionieri, șoimi, lozinci, muncă agricolă, personaje-cheie din lumea politică, ce, deși adesea în cheie caricaturală, tot erau undeva inserate în discursurile adulților din jurul nostru. Evident, este natural să nu mai aibă aceeași pregnanță urmele unei perioade care devine din ce în ce mai îndepărtate de „Generația Z”. Crezi că cinematografia poate repara acest fenomen?  

Da, consider că cinematografia poate transforma această istorie ușor străină într-una familiară pentru tinerele generații. Gândindu-mă puțin, interesul meu pentru istorie a pornit de la filmul 300, iar acolo am fost pasionat de povestea dintre bine și rău, unde spartanii și trupele din celelalte state elene erau prezentate ca niște personaje dezirabile, ce dovedeau disciplină, modestie, reziliență și erau pașnice (chiar dacă în istorie statele elene au avut adesea conflicte între ele legate de expansiune) în raport cu perșii, care erau portetizați drept cotropitori, corupți, concentrați pe avuție și expansiune teritorială. Am povestit puțin din film pentru a sublinia că, din punctul meu de vedere, prezentarea poveștilor din istorie printr-un produs cinematografic poate avea impact prin simpla conexiune emoțională pe care o poate nutri spectatorul cu povestea. Acest fapt poate, ca în cazul meu, stârni interesul pentru a cerceta mai mult realitatea pe care o prezintă un film. Chiar dacă pot exista și erori istorice în el, importantă rămâne ideea poveștii. 

Există documentare ori filme care au împletit istoria cu ficțiunea și care te-au marcat?

Din păcate nu am cea mai bună memorie privind titlurile filmelor, dar o parte dintre filmele/serialele care m-au inspirat să cercetez mai mult despre subiect au fost Spy/Master, unde povestea lui Pacepa, fie că este relatată cinematografic sau prin intermediul cărților, tot mi se pare fascinantă. În urma serialului mi-au fost stârnite diferite curiozități și chiar mi-am cumpărat Orizonturi Roșii și Dezinformarea. Chiar dacă am observat că e un subiect controversat și mereu există posibilitatea lipsei de informații suficiente sau echidistante în procesul de cercetare, asta nu înlătură curiozitatea și încercarea de a judeca plauzabilitatea faptelor. Apoi, din acest segment mai urmează serialul Timeless, al cărui specific este călătoria în timp a protagoniștilor în diverse momente-cheie ale istoriei: cum ar fi Războiul Mexicano-American, Primul și Al Doilea Război Mondial, asasinarea lui Lincoln etc. Ar mai fi Lista lui Schindler, The Imitation Game, 1917, Saving Private Ryan, The Crown, 13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi.

Pentru o producție postmodernă, care sfidează convențiile unui documentar clasic, Pentru mine tu ești Ceaușescu a fost receptată cu predilecție în mod pozitiv. Care consideri că sunt atuurile filmului și, totodată, particularitățile care îl diferențiază de alte documentare despre Ceaușescu ori alți lideri politici? 

Consider că atuul principal este punctul de vedere din care a fost abordat subiectul și mijlocul de realizare a filmului. Pentru început, consider că folosirea unor actori tineri, care, cel mai probabil, nu au avut prea multă expunere la informații despre această perioadă istorică, oferă o perspectivă oarecum lipsită de vreo dogmă sau condiționare socială și, în același timp, proaspătă. În timp ce dezbăteam alături de colegi informațiile găsite în arhive, am observat cum un factor comun între ei și ipostaza de tânăr a lui Ceaușescu era dorința de putere, care, evident, nu se rezumă doar la rolul de dictator. Un coleg dorea să fie antreprenor, alți colegi își doreau să ajungă buni actori, deci influenți. Poate că această ambiție este un fenomen specific tinereții și din această cauză activitatea din tinerețe a lui Ceaușescu a primit și interpretarea justificativă de ambiție urmată. Alte aspecte care diferențiază această producție de altele o reprezintă naturalețea actorilor în interpretarea personajelor, fapt apreciat și de alți spectatori din restul țării. Remarcabilă este și structura, care nu pare ușor de prezis încă de la început și necesită atenție. Ar mai fi cadrele în sine, care au fost parțial improvizate, ceea ce cred că oferă un aspect de unicitate în privința ambientului filmului.

Într-o altă cheie de interpretare a Pentru mine tu ești Ceaușescu, majoritatea tinerilor din film personifică individul comun, care are impresia că îi este familiară o personalitate sau o situație istorică. Însă cunoștințele sale se dovedesc a fi superficiale, adesea produse artificiale ale miturilor, ale clișeelor din cinematografie, ale supozițiilor și mărturiilor părtinitoare. Pe lângă această cunoaștere fragmentată, mai există și una impregnată de subiectivism: există riscul ca o persoană să proiecteze în imaginea unui lider propriile idealuri, afinități sau motive de revoltă. Felul în care un tânăr se raportează la un personaj istoric devine, așadar, și un produs al gândirii deziderative. Ce mesaj consideri că transmite Pentru mine tu ești Ceaușescu referitor la acest conflict dintre cunoașterea științifică și cea comună? 

Consider că informațiile de care dispun tinerii în film reprezintă mesajul privind acest conflict între cele două tipuri de cunoaștere. Aici vreau să îmi exprim părerea atât despre cunoașterea comună a tinerilor din film, cât și, separat, despre conflictul dintre aceste feluri de cunoaștere. Din punctul meu de vedere, folosim, preponderent, informațiile care sunt cel mai relevante pentru felul în care ne desfășurăm viața. O bună parte din viață ne-o desfășurăm în învățământul de stat, unde ne este, desigur, prezentată istoria României, însă ceea ce consider că nu ne este prezentată îndeajuns este cauzalitatea anumitor perioade istorice în relație cu realitățile din prezent, astfel încât istoria să constituie pentru tineri o motivație chiar pragmatică pentru a cerceta trecutul. Nu cred că este o surpriză faptul că unii tineri nu știu prea multe despre istoria comunismului și singurele lor informații sunt cele din clișeele cinematografice, din poveștile rudelor și așa mai departe. Cel mai probabil fiindcă acestea au fost singurele surse de care au avut parte, surse din realitatea lor imediată, care par credibile, fiind transmise de apropiați. Din punctul meu de vedere, Pentru mine tu ești Ceaușescu reflectă tocmai această alienare a tinerilor față de trecutul recent și, cu cât informațiile despre acest trecut ar deveni mai accesibile, cu atât ar putea exista o mai mare implicare civică din partea noastră. Sunt un adept al cunoașterii științifice (atunci când aceasta este posibilă), deoarece ea este cea care promite să ne aducă mai aproape de adevăr. Lucrurile trebuie să fie știute, nu crezute.

Interviu realizat de Marina Îngustu